alexandra92
Pia
Data inscrierii: 23/Mar/2008
Mesaje: 12
|
 Trimis: 23/03/2008 21:59 Titlul subiectului: Primele elemente de arta crestina |
 |
|
Reprezentările iconografice, din ce în mai caracteristice pentru arta creștină, vizau cu prioritate ilustrarea textelor sacre, și ca modalitate comodă de popularizare. Ilustrarea lor face parte, într-un fel, și dintr-un demers exegetic, pentru că se urmărea o ”traducere”, o explicitare a respectivelor texte. În acest context intervine, absolut firesc, o raportare la sursele Vechiului Testament, deci la tradiția iudaică. Treptat, arta reprezentativă s-a structurat, semantic, ca lectură dirijată a evangheliilor ca reflex al dezbaterilor teologice și clișeelor populare, presupunând: detașarea de iudaism, justificarea războaielor sfinte, lupta împotriva ereziilor, universalizarea creștinismului.
Autorii diverselor artefacte operau în conformitate cu prescripțiile canonului oficial, practicând stereotipia. Din momentul în care era probată și acceptată, imaginea era preluată, conservată în tipare cvasiidentice, cu unele detalii care adaptau mesajul la particularitățile zonale, la noile strategii teologice etc. Simbolul, fabula, alegoria se pliau pe teologia oficială pentru interpretarea dirijată a Bibliei, dar și pe gândirea artistică a vremii. Rolul unei astfel de arte era cu precădere acela de a forma cultura săracilor. Ea trebuia să exprime identitatea religioasă, dar și pe cea etnică a unei colectivități.
Aspecte ale ”problemei iudaice” în arta creștină a Europei
Arta bizantină se limitează în general la identificarea evreului, proces care însă nu presupune conotații infamante. Preocupările de identificare sunt ecoul unor dispute teologale purtate între părinții bisericii și rabbini și chiar a unor pamflete ce datau din secolul al II-lea. Pentru cÄ încercarea elitei teologice de a-i discredita pe evrei nu coincidea cu statutul lor socio-economic din Bizanț, aprecierile defavorabile nu au constituit o bază pentru delimitare, respectiv identificare. În Bizanț nu sunt impuse semnele distinctive infamante, așa cum nu se înregistrează nici devastări de sinagogi, expulzări sau pogromuri.
În întreaga iconografie bizantină acele tefilim (două cutiuțe cubice de piele neagră, la care sunt atașate, după prescripțiile tradiționale, centuri de tegument numite rețios, care se purtau pe frunte și pe brațul stâng în timpul slujbei de dimineață, în zilele de lucru), gluga cu țitoth (ciucurii de la cele patru colțuri ale tales-ului, mantaua de rugăciune) apar ca semne pregnante de identificare religioasă. Arta Bizanțului folosește așadar semnul de identificare iudaică conotat religios, cea medievală vest-europeană caricatural- infamant. Acest ĂźnfÄÈiÈare desparte cele două arii culturale în privința receptării alterității evreiești.
André Grabar subliniază, ca o particularitate a iconografiei bizantine, faptul că evreul are o fizionomie accentuat semitic-siriană[7]. Această remarcă este valabilă și pentru iconografia românească, rusească și sârbească: Maria, Iisus, îngerii, apostolii, martirii, sfinții părinți, toți sunt ilustrați în acest mod. În vest se impune cu timpul o reprezentare caricaturizată și hipercaricaturizată: nasul coroiat, barba ascuțită, ochiul ușor oblic și cu tendință exoftalmică, o vizibilă rouelle. Se ajunge practic la o manipulare estetică a individului, care este integrat unor stereotipii fizionomice, alături de altele cromatice, cu efect propagandistic antisemit.
e facut de mine :D:D
|
|
|
