Pinky_BeBe_Brenda_TiTiTi
Administrator
Data inscrierii: 22/Mar/2008
Mesaje: 258
|
 Trimis: 23/03/2008 20:56 Titlul subiectului: Flori de mucigai - Tudor Arghezi |
 |
|
În poemul care prefațează ciclul, împrumutându-i titlul, Arghezi își previne cititorul că versurile sale nu sunt efectul unei revelații, că-n ele nu trebuie căutată “slova de foc”, metaforă care, în “Testament”, sugera implicarea grației divine în actul de creație. Absența revelației este afirmată insistent, prin repetarea negației într-o enumerație:
“Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu și lui Ioan”.
(“Flori de mucigai”)
Amintind secundanții fabuloși ai evangheliștilor, taurul, leul, vulturul, Arghezi își situează versurile într-o opoziție semnificativă în raport cu scrierile evangheliștilor.
Mai mult decât atât, versurile sale”de acum” înregistrează impresii stimulate de un real al vieții pe care, chiar dacă îl percepe, firbra angelică a ființei noastre este incapabilă să le exprime, rostul de a le exprima revenindu-i fibrei demonice din noi. “Unghia îngerească” este “tocită”, epuizată sau nimicită de effort și, în cele din urmă, retrasă, ascunsă, de nerecunoscut, astfel încât sarcina scrierii, deci a exprimării, a comunicării, este preluată de unghiile”de la mâna stângă”, mână care, în conformitate cu un străvechi simbolism, este asociată maleficului, demonicului.
Nu întâmplător, titlul poemului-prefață, ca și al întregului ciclu, este un oximoron de ecou baudelairian – “Flori de mucigai”. Dacă primul termen, “flori”,aduce sugestia frumuseții și, în ultimă instanță, a luminii, cel de-al doilea acționează ca o forță inversă, sugerând urâtul, descompunerea, răul și, într-un plan nu foarte îndepărtat, întunericul. Imaginea derutantă, contradictorie, pe care o construiește oximoronul, sugerează, de fapt, o lume a valorilor alterate, pervertite. Este lumea închisorii în care viața este reprimată, mortificată, pentru a ispăși ceea ce oamenii consideră a fi o crimă.
Ca și baudelairienele ”flori ale răului”, “florile de mucigai” își află punctul de sprijin în așa numita estetică a urâtului, care, încă din secolul al XIX-lea, a făcut obiectul unui Ètiut tratat: K.Rosenkranz, “Estetica urâtului”, 1853. Începând cu Rosenkranz, a fost semnalată expresivitatea șocantă, fascinantă chiar, a urâtului ca modalitate de avertizare asupra imperfecțiunilor vieții și, totodată, generoasă sursă de urmÄri estetice ivite din sentimentul de repulsie, de aversiune sau de oroare.
Închisoarea, în prezentarea lui Arghezi, este un fel de bolgie a infernului dantesc în care, simbolic, omul este asociat viermelui. Sugestiv, locul de claustrare este redus à câteva componente: mocirlă, frig, cătușe, lanțuri, zăbrele, păduchi, șobolani, zăvoare, mucegai, întuneric. Totuși, în acest cadru al ororilor frumosul nu este absent. Dimpotrivă, erupe în teritoriul acesta impropriu, suprimându-l, atunci când osânditul reușește să-i opună o realitate interioară mult mai puternică.
Frumusețea, de care cel socotit vinovat a fost îndepărtat în scop punitiv, poatefi recuperată prin vis sau amintire, situație pe care o ilustrează poeme ca “Rada” sau “Tinca”. Mai mult chiar, moartea înseamnă eliberare de rău, readucere în lumină, restituire a frumuseții, în ultimă instanță:
“În beciul cu morți, Ion e frumos,
Întins gol pe piatră, cu un fraged surâs…”
(“Ion Ion”)
|
_________________
ïżœïżœ LOVE is in the air...everywhere i look around...ïżœïżœ
 
I'm CaTeRiNa iN pAtItO fEo OnLiNe |
|
